Karl Marx despre Avram Iancu
Categoria: Articole Publicat la: 6 Jan 2012
„Kossuth respinse cu dispreţ propunerile românilor. Iancu bătu zdravăn pe unguri. Aşa fură paralizate victoriile lui Bem. Austria nu a răsplătit cu nimic pe români ’’, pagina 159 din volumul Marx despre români apărut în 1964 la Editura Academiei Române – Bucureşti.
Am avut o revelaţie, o descoperire neaşteptată, când am citit Marx despre români, ce însumează traducerea celor patru manuscrise autografe ale lui Karl Marx despre români, păstrate în Arhiva Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam – Olanda. Volumul a apărut sub coordonarea academicianului A. Oţetea, din a cărui amplă introducere aflăm că Marx a arătat un interes deosebit pentru poporul român, fiindcă lupta sa pentru unitate şi independenţă se încadra în mişcarea europeană de emancipare a popoarelor oprimate. Aşa se explică faptul că Marx a consacrat timp de informare, gândire şi scriere referitor la problemele româneşti, scrieri pe care le-a publicat în presa internaţională sau au rămas doar consemnate în cele patru manuscrise autografe ce se găsesc în arhiva institutului din Amsterdam şi care au fost semnalate Academiei Romane de către cercetătorul polonez Stanislas Schwann, căruia cititorii români au pentru ce a-i mulţumi.
190 de ani de la naşterea lui Ioan Buteanu, marele erou martir al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania
Categoria: Biografie Publicat la: 15 Nov 2011
Ion Buteanu s-a născut în anul 1821 în localitatea Şomcuţa Mare şi a fost, alături de Axente Sever şi Simion Balint, unul dintre principalii colaboratori ai lui Avram Iancu între prefecţii şi conducătorii revoluţionarilor români transilvăneni de la 1848 – 1849. Provenea dintr-o veche familie de nobili români maramureşeni, dar care, ca şi restul nobilimii române din Transilvania, dispăruse datorită politicii asidue de maghiarizare forţată. A absolvit studiile de drept la Cluj şi a activat o perioadă ca jurist-cancelist la Tabla regească ( Curtea de Apel ) de la Târgu Mureş, alături de Avram Iancu şi ceilalţi viitori fruntaşi revoluţionari, Alexandru Papiu Ilarian şi Petre Dobra. Ulterior, devenind avocat, s-a stabilit, în această calitate, la Abrud unde l-a găsit izbucnirea evenimentelor revoluţionare paşoptiste.
Pe urmele bătăliei duse de Pelaghia Roşu în Munţii lui Avram Iancu
Categoria: Articole Publicat la: 19 Sep 2011
Când scriu aceste rânduri abia m-am întors din weekend de la Mărişel, unde am fost pe urmele celebrei amazoane românce Pelaghia Roşu, mama tribunului Indrei Roşu, care a reuşit în timpul Revoluţiei de la 1849 să zdrobească trupele regulate ale armatelor maghiare, conduse de Hatvani şi Vasvari Pal. Am fost invitat la cabana unor ofiţeri români, proveniţi dintr-o familie de carieră a Armatei Române, cadre militare care şi-au întărit caracterul şi bărbăţia cu Kalaşnicovul în mână pe fronturile împotriva terorismului şi a luptătorilor Al Qaeda din Irak şi Afganistan. Şi-au ridicat în ani o cabană chiar pe locurile istorice unde au călcat paşii lui Avram Iancu şi pe stâncile unde Pelaghia Roşu a zdrobit trupele invadatoare maghiare ce doreau asuprirea moţilor. M-am simţit mai mult decât minunat să calc pe urmele celor care şi-au dat sângele în luptă pentru drepturile românilor. După o săptămână grea şi stresantă am reuşit să mă resetez psihic şi să mă reconfortez reconstituind bătălia eroinei Pelaghia Roşu la Crucea Eroilor s-au pe stânca de la Ţâcla. Eroii noştri nu mor niciodată. Nu mi-am refuzat nici să stau ore întregi pe şezlong cu o bere rece Becks în mână să privesc munţii lui Iancu spre Măguri Răcătău şi semeţele creste ale lui Horea de la Poiana Horii. Mă simt bine în preajma ofiţerilor români şi discuţiile despre faptele de vitejie ale românilor îmi plac aşa de mult că nu doresc să se mai încheie niciodată. Din când în când cântecul brazilor ne mai întrerupeau vorbele despre eroismul înaintaşilor.
[Galerie foto] Inimile a mii de români au rezonat cu naţionalismul autentic la Ţebea
Categoria: Evenimente Publicat la: 11 Sep 2011
Peste 5.000 de români s-au adunat ieri la Ţebea, în duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, pentru a privi la un exemplu de sacrificiu şi naţionalism autentic: Crăişorul Munţilor, Avram Iancu.
S-au împlinit 187 de ani de la naşterea eroului naţional şi 139 de ani de la moartea lui. Cu acest prilej, zeci de coroane de flori au fost depuse la căpătâiul mormântului Iancului. P. S. Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, împreună cu Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei şi Prea Sfinţia Sa Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului au săvârşit slujba de pomenire în cinstea lui Avram Iancu şi a tuturor celor care l-au ajutat în lupta pentru dobândirea demnităţii neamului nostru.
Participanţii, începând cu reprezentanţii BOR, au rostit discursuri prin care au elogiat faptele Eroului Naţional. Părinţii au îndemnat mulţimea să adopte o poziţie verticală în viaţa de zi cu zi, după exemplul lui Avram Iancu, “care a ştiut că lucrurile nu se schimbă în bine prin văicăreli, ci prin acţiune fermă”.
La fel cum Moise a înălţat Şarpele de aramă şi toţi s-au vindecat, la fel cum privim la Crucea Înălţată şi ne vindecâm de toate rănile, la fel trebuie să privim la sacrificiul făcut de Avram Iancu pentru salvarea ţării, ne învaţă reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române. În discursurile lor, a fost evocată şi puterea Iancului de a elecrizeza mulţimea deoarece a avut un crez îmbibat de un maxim altruism, reprezentând mereu un model de acţiune şi de jertfelnicie.
Marşul Memorial Avram Iancu, ediţia a III-a [galerie foto]
Categoria: Evenimente Publicat la: 20 Mar 2011
Circa 500 de membri ai Asociaţiei Noua Dreaptă au participat, sâmbătă, la un marş în memoria lui Avram Iancu, în centrul municipiului Cluj-Napoca, strigând “România românilor”, “Unitate naţională” şi “Harghita, Covasna, pământ românesc”. Participanţii la manifestare s-au adunat, în jurul orei 12.00, la statuia Memorandiştilor din Cluj-Napoca, având steaguri tricolore, steaguri ale Asociaţiei Noua Dreaptă, tablouri şi portrete ale lui Avram Iancu. De asemenea, ei au avut bannere pe care scrie “România este stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, “Nu separatismului maghiar, pentru unitate naţională”. Ulterior, cei peste 500 de membri ai Asociaţiei Noua Dreaptă au pornit într-un marş, prin centrul oraşului, pe Bulevardul Eroilor până în Piaţa Avram Iancu, intonând cântece despre Avram Iancu şi strigând “Unitate naţională”, “România românilor”, “Harghita, Covasna, pământ românesc”, “Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, “Afară, afară cu duşmanii din ţară”.
NapocaNews şi CrăişorulMunţilor.ro: Expoziţie de fotografie şi artă populară
Categoria: Evenimente Publicat la: 20 Mar 2011
Galeria Excelsior a Casei de Cultură Municipală din Cluj-Napoca a fost neîncăpătoare cu ocazia inaugurării expoziţiei de fotografii şi obiecte tradiţionale, intitulată “Avram Iancu”. Evenimentul a fost organizat de publicaţia NapocaNews, odată cu împlinirea a trei ani de la lansarea primului site dedicat revoluţionarului român, Craisorulmuntilor.ro.
Au fost vizionate 25 de fotografii având ca temă principală viaţa Crăişorului şi celebrarea memoriei acţiunilor sale de către moţi.
Mulţumim tuturor celor care au răspuns în mod pozitiv la iniţiativa NapocaNews şi au participat la manifestarea culturală. Horaţiu Neagoe, student la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Cluj-Napoca a sculptat mai multe obiecte tradiţionale în lemn, pe care le-a expus în cadrul vernisajului.
14 – 20 martie: Săptămâna Culturală Avram Iancu la Cluj-Napoca
Categoria: Evenimente Publicat la: 16 Mar 2011
Asociaţia Noua Dreaptă filiala Cluj vă invită să participaţi la Săptămâna Culturală Avram Iancu. Evenimentul se va desfaşura la Cluj-Napoca în perioada 14-20 martie. Programul săptămânii este următorul:
Luni: De la ora 15:00, conferinţa „În Duhul lui Iancu”, organizată în parteneriat cu ziarul online NapocaNews, la Casa Municipală de Cultură.
Marţi: De la ora 20:00, În Piaţa Avram Iancu, „Discuţii la lumina torţelor” despre Craişorul Munţilor; miting comemorativ şi discursuri.
Miercuri şi Joi: Vă invităm pe toţi să participaţi la concursul „Ce ar spune Iancu?”; un concurs în urma căruia vom premia păreri despre cum ar vedea Avram Iancu unele probleme de actualitate – scrise de cetăţeni.
Vineri: De la ora 17:00, la Casa Municipală de Cultură, vom organiza o expoziţie de fotografie şi obiecte tradiţionale. Tot în cadrul acestui eveniment vom premia câstigătorul concursului „Ce ar spune Iancu?”.
Sâmbata: De la ora 12:00 pe traseul Monumentul Memorandiştilor-Bulevardul Eroilor-Piaţa Avram Iancu, se va desfăşura a III-a ediţie a Marşului Memorial Avram Iancu, devenit o tradiţie locală.
Îi invitam pe toţi clujenii, precum şi pe toţi românii, să participe la evenimetele din această perioadă alături de noi, să demonstrăm împreună că spiritul românesc încă domneşte în Ardeal şi să-i aducem un omagiu marelui revoluţionar paşoptist Avram Iancu.
Biroul de presă al Noii Drepte Cluj
Nepoata lui Avram Iancu traieste la Cluj: “Avramut nu a fost nebun, ci depresiv”
Categoria: Articole Publicat la: 16 Mar 2011
O femeie care pretinde ca este stranepoata lui Avram Iancu a participat, marti seara, in Piata Avram Iancu la manifestarea organizata de Noua Dreapta in memoria marelui luptator.
Femeia pretinde ca strabunicul ei, preotul Basil Paul, a fost var primar cu Avram Iancu, dar a refuzat sa isi dezvaluie identitatea din motive personale. Ea a vorbit despre caracterul marelui revolutionar care i-a condus pe moti in 1848-1849 in lupta lor impotriva armatelor maghiare.
“In viata lui nu a purtat o arma in mana, nu pistoale la brau sau altceva. O spun cu toata seriozitatea pentru ca din familie stiu asta si sunt medic si psiholog, deci pot aprecia.
Avram Iancu in primul rand nu a fost nebun, a fost depresiv. Depresia este o reactie, nu o boala. Si un om normal si un paranoic poate face o depresie cand ii e pus pe umeri prea mult. El a facut depresie pentru ca a fost tradat de ai lui, in care a avut incredere, dar niciodata nu a umblat cu palose, cu pistoale sau alte prostii”, a dezvaluit femeia.
Ea a spus ca “Avramut” isi gasea linistea cantand la fluier. “Singurul lucru pe care il avea Avramut, pentru ca asa i se spunea, in mana a fost fluierul. Cand facea accesele de depresie se plimba in jurul Abrudului, pe dealuri si isi canta din fluier. Nu a fost un razboinic, nu a fost un razbunator. El a fost cu studii de drept si a facut facultatea aici la Cluj si doctoratul l-a luat la Viena”, a mai spus femeia care pretinde ca este nepoata fostului revolutionar.
Ea a vorbit si despre crezul lui Avram Iancu. “Niciodata Iancu nu a fost razbunator. El totdeauna s-a luptat pentru pace, pentru bine, pentru liniste. A fost un mot adevarat. Avram Iancu asa spune: ‘Daca cineva imi face un rau ma provoaca. Daca ii raspund la fel, inseamna ca nu-s mai bun decat el. Ori ca sa ii dovedesc ca sunt mai bun decat el fac cum spunea Isus: Cine arunca cu pietre dupa mine, eu arunc cu paine’”, a mai adaugat asa-zisa nepoata.
Femeia a luat cuvantul la manifestarea organizata de Noua Dreapta in Piata Avram Iancu si care a fost dedicata marelui revolutionar.
sursa: Ştiri de Cluj
Comemorare interactivă Avram Iancu la Cluj-Napoca
Categoria: Evenimente Publicat la: 16 Mar 2011
Seara aceasta (15 martie 2011), în Piaţa Avram Iancu, un grup de circa 100 de tineri de la Asociaţia Noua Dreaptă au organizat o comemorare la lumina torţelor dedicată revoluţionarului paşoptist Avram Iancu. Manifestarea a început cu rugăciunea Tatăl Nostru! Tineri şi bătrâni au luat cuvântul liber şi au vorbit despre luptele Crăişorului Munţilor pentru drepturile românilor de la 1848. A fost o discuţie interactivă în care s-a evidenţiat actualitatea dezideratelor naţionale ale lui Avram Iancu.
S-a organizat în data de 15 martie această adevărată „vecernie a ideilor” despre Iancu, deoarece în această zi, acum 163 de ani, românii din Ardeal au început pregătirea revoluţiei de emancipare naţională.
Editorial: Ultimele clipe din viaţa lui Avram Iancu
Categoria: Articole Publicat la: 16 Mar 2011
I
onuţ Ţene, NapocaNews: Ultimii ani din viaţa lui Avram Iancu sunt relativ puţin cercetaţi de către istorici. Dincolo de legenda “nebuniei” lui Iancu, asemănătoare cu cea a marelui Poet Naţional, Mihai Eminescu, mărturiile istorice atestă că Crăişorul Munţilor a fost perfect lucid până în ultimele minute ale vieţii sale zbuciumate. Avram Iancu a suferit de o dramatică melancolie şi depresie, datorită trădării de către Casa de Habsburg a dezideratelor revoluţiei române de la 1848, dar şi datorită complacerii şi compromisului unei părţi a burgheziei şi intelectualităţii române din Ardeal cu Viena şi dualismul austro-ungar, în ciuda şi dauna rezolvării cererilor şi intereselor naţiunii.
Avram Iancu s-a retras în singurătate şi în lungi călătorii prin Munţii Apuseni aşa dragi lui. Şi-a înecat amarul în cântecul din fluier şi câteodată într-un pahar de pălincă oferit cu generozitate de către moţii lu iubiţi. Suferea de o boală de plămâni, de tuberculoză şi avea des hemoragii pulmonare şi scuipa sânge. Boala i s-a tras de la faptul că a dorit mereu să doarmă, din primăvară până în toamnă, sub cerul liber sau pe prispa unei case prietene. Era un semn al dorinţei sale de libertate şi al refuzului de a sta în temniţa oferită cadou şi “răsplată” amară de către Habsburgi la începutul anilor 1850.






