Avram Iancu

O femeie care pretinde ca este stranepoata lui Avram Iancu a participat, marti seara, in Piata Avram Iancu la manifestarea organizata de Noua Dreapta in memoria marelui luptator.

Femeia pretinde ca strabunicul ei, preotul Basil Paul, a fost var primar cu Avram Iancu, dar a refuzat sa isi dezvaluie identitatea din motive personale. Ea a vorbit despre caracterul marelui revolutionar care i-a condus pe moti in 1848-1849 in lupta lor impotriva armatelor maghiare.

“In viata lui nu a purtat o arma in mana, nu pistoale la brau sau altceva. O spun cu toata seriozitatea pentru ca din familie stiu asta si sunt medic si psiholog, deci pot aprecia.

Avram Iancu in primul rand nu a fost nebun, a fost depresiv. Depresia este o reactie, nu o boala. Si un om normal si un paranoic poate face o depresie cand ii e pus pe umeri prea mult. El a facut depresie pentru ca a fost tradat de ai lui, in care a avut incredere, dar niciodata nu a umblat cu palose, cu pistoale sau alte prostii”, a dezvaluit femeia.

Ea a spus ca “Avramut” isi gasea linistea cantand la fluier. “Singurul lucru pe care il avea Avramut, pentru ca asa i se spunea, in mana a fost fluierul. Cand facea accesele de depresie se plimba in jurul Abrudului, pe dealuri si isi canta din fluier. Nu a fost un razboinic, nu a fost un razbunator. El a fost cu studii de drept si a facut facultatea aici la Cluj si doctoratul l-a luat la Viena”, a mai spus femeia care pretinde ca este nepoata fostului revolutionar.

Ea a vorbit si despre crezul lui Avram Iancu. “Niciodata Iancu nu a fost razbunator. El totdeauna s-a luptat pentru pace, pentru bine, pentru liniste. A fost un mot adevarat. Avram Iancu asa spune: ‘Daca cineva imi face un rau ma provoaca. Daca ii raspund la fel, inseamna ca nu-s mai bun decat el. Ori ca sa ii dovedesc ca sunt mai bun decat el fac cum spunea Isus: Cine arunca cu pietre dupa mine, eu arunc cu paine'”, a mai adaugat asa-zisa nepoata.

Femeia a luat cuvantul la manifestarea organizata de Noua Dreapta in Piata Avram Iancu si care a fost dedicata marelui revolutionar.

sursa: Ştiri de Cluj

Ionuţ Ţene, NapocaNews: Ultimii ani din viaţa lui Avram Iancu sunt relativ puţin cercetaţi de către istorici. Dincolo de legenda “nebuniei” lui Iancu, asemănătoare cu cea a marelui Poet Naţional, Mihai Eminescu, mărturiile istorice atestă că Crăişorul Munţilor a fost perfect lucid până în ultimele minute ale vieţii sale zbuciumate. Avram Iancu a suferit de o dramatică melancolie şi depresie, datorită trădării de către Casa de Habsburg a dezideratelor revoluţiei române de la 1848, dar şi datorită complacerii şi compromisului unei părţi a burgheziei şi intelectualităţii române din Ardeal cu Viena şi dualismul austro-ungar, în ciuda şi dauna rezolvării cererilor şi intereselor naţiunii.

Avram Iancu s-a retras în singurătate şi în lungi călătorii prin Munţii Apuseni aşa dragi lui. Şi-a înecat amarul în cântecul din fluier şi câteodată într-un pahar de pălincă oferit cu generozitate de către moţii lu iubiţi. Suferea de o boală de plămâni, de tuberculoză şi avea des hemoragii pulmonare şi scuipa sânge. Boala i s-a tras de la faptul că a dorit mereu să doarmă, din primăvară până în toamnă, sub cerul liber sau pe prispa unei case prietene. Era un semn al dorinţei sale de libertate şi al refuzului de a sta în temniţa oferită cadou şi “răsplată” amară de către Habsburgi la începutul anilor 1850.

Cititi continuarea »

Ionuţ Ţene, NapocaNews: Foarte puţină lume realizează ce înseamnă o revoluţie care se transformă într-un război civil. Conflictele etnice şi fratricide se transformă în masacre abominabile. Imaginea războiului nu este cea din documentarele de pe HistoryTV, ci extrem de sângeroasă în realitate. Voi oferi câteva fragmente din tabăra românească a revoluţiei de la 1848/1849 din Ardeal despre conflictele sângeroase din Munţii Apuseni. Voi cita din raportul oferit de către Avram Iancu, în luna noiembrie 1849, către Gubernatoriu civil şi militar din Transilvania, Feld Mareşal Locotenent baron Ludovic de Wolgemuth. Mărturia Crăişorului Munţilor este dramatică şi oferă un răspuns românesc hotărât şi sângeros la masacrele şi intervenţiile armatelor revoluţionare maghiare, conduse de generalul polonez I. Bem şi mai ales de aventurierul Hatvani în Apuseni.

Cititi continuarea »

Clujul istoric nu este o abstracţie ideatică şi turistică. Zidurile, clădirile, monumentele, străzile frumosului nostru oraş „vorbesc”, parafrazând un mare istoric american dintr-o carte despre daci.

Ţin bine minte când la 15 martie 1998, într-o zi cu soare, am depus coroane de flori şi am re-dezvelit după renovare, împreună cu colegii mei de la primărie: poetul Marius Ţion, Cătălin Robu, Gligor Topan, Vasile Moldovan – celebra placă comemorativă de pe clădirea din str. Avram Iancu nr. 17, în care a locuit elevul Avram Iancu, între anii 1841 – 1844. Astfel am introdus imobilul în circuitul turistic de factură istorică al Clujului.

Noi ştim atât de multe despre eroul legendar al moţilor Avram Iancu din timpul revoluţiei de la 1848 – 1849 şi atât de puţine despre viaţa lui de tânăr elev în oraşul Cluj. Pe străzile pe care călcăm din zona centrală să nu uităm niciodată că şi-a purtat paşii şi Crăişorul Munţilor. În 1841 poposea la Cluj, de la gimnaziul din Zlatna, fiul de ţăran moţ, Avram Iancu. El a urmat liceul Piarist catolic de pe Uliţa Lupului, actuala str. M. Kogălniceanu, înscriindu-se la clasa Humanitas, cu doi ani de filosofie, pentru a putea urma cursurile facultăţii de Drept. Avram Iancu s-a remarcat de la început ca şi liderul elevilor români provocând călugării-profesori catolici cu discursuri despre drepturile naţionale ale românilor.

Cititi continuarea »