Avram Iancu

Ionuţ Ţene, NapocaNews: Foarte puţină lume realizează ce înseamnă o revoluţie care se transformă într-un război civil. Conflictele etnice şi fratricide se transformă în masacre abominabile. Imaginea războiului nu este cea din documentarele de pe HistoryTV, ci extrem de sângeroasă în realitate. Voi oferi câteva fragmente din tabăra românească a revoluţiei de la 1848/1849 din Ardeal despre conflictele sângeroase din Munţii Apuseni. Voi cita din raportul oferit de către Avram Iancu, în luna noiembrie 1849, către Gubernatoriu civil şi militar din Transilvania, Feld Mareşal Locotenent baron Ludovic de Wolgemuth. Mărturia Crăişorului Munţilor este dramatică şi oferă un răspuns românesc hotărât şi sângeros la masacrele şi intervenţiile armatelor revoluţionare maghiare, conduse de generalul polonez I. Bem şi mai ales de aventurierul Hatvani în Apuseni.

Lupta pentru eliberarea Abrudului ocupat de maghiarii lui Hatvani s-a declanşat în mai 1849. Iancu descrie dramatic lupta şi cucerirea oraşului: „Mai întâi se înieptară vânătorii lui înainte şi cu puşcăturile lor bine ţintite, respinseră pe tiralierii maghiarilor. Ci duşmanul se reculese, căci aici era puterea sa principală şi făcu un atac iute asupra centrului nostru. Vânătorii noştri înfruntară atacul cu bărbăţie, nelăsându-şi poziţiunile lor. Atunci bravul prefect Vlăduţ, cu sabia împumnată se puse în fruntea lăncierilor şi în două coloane se repezi cu asalt asupra trupei principale a maghiarilor. Acest asalt hotărî toată lupta. Maghiarii nu se mai putură ţine. Încercările lor cu trei tunuri fuseră în deşert…Între moţi se însemnară mai mult tribunul Andreica şi preotul Groza: ci onoarea zilei se cuvine, mai mult decât tuturor, prefectul Vlăduţ, care hotărî totul. Cu aceasta lupta nici decum nu încetă, pentru că puşcăturile de tiraleni, împrejur de Abrud, ţinură din ambele părţi toată noaptea. Era o noapte prea întunecoasă pentru că la miezul nopţii până dimineaţa ploua neîncetat, apoi se lăsă o negură groasă care acoperi totul. Aşa, Hatvani bătut, închis şi blocat strâns din toate părţile se văzu silit a se retrage pe vre-o parte. În 10 mai dimineaţa la 4 patru ore, favorat de noaptea neguroasă şi cu jertfirea cetelor de tiraleri care bătându-se împrejur de oraş nu fură înştinţaţi despre fugă, se retrase Hatvani către cerniţa ca să scape la Brad…Sili însă şi pe mai multe familii române de a merge cu el se pare, pentru ca de s-ar vedea strâmtorat, să le puie în faţa focului şi a lăncilor române şi, cu acest mod să se scape pe sine. El duse şi pe Buteanu. Aşa, Hatvani neobservat de aripa noastră stângă, apucă a trece prin cele două coloane ale noastre din aripa dreaptă care, însă, observându-l, îndată se repezi asupră-i cu iuţeală şi anume în stânga îl loviră tribunii Corcheş şi Olteanu şi decurionu primaru Jambor, iar în dreapta tribunii Aiuzeanu şi Rusu. Lupta fu foarte cruntă. Mulţi maghiari din Abrud, fără diferenţă de vârstă şi sex, îşi aflară aici moartea. După o luptă disperată, Hatvani cu rămăşiţele trupei sale scapă abia la Brad. …Aici maghiarii se mai apărară cu cele din urmă puteri, din biserici, din case şi pivniţe, până când focul din tunurile şi puştile românilor îi conculcă de tot. Văzând românii trupurile bărbaţilor fruntaşi şi a atâtor confraţi ai lor zăcând tăvălite în piaţă, atunci furia lor ajunse la superlativ, încât nimeni nu o ar mai fi putut reînfrâna. Toţi maghiarii câţi nu putură scăpa în vre-un mod fură deculaţi (ucişi) fără alegere. Mulţi însă fură ascunşi chiar de către românii din Abrud şi scăpaţi de moartea văzută. Oraşul, prin iutele foc al tunurilor, încă se încinse în flacăre la mai multe punturi; acum lăncierii înfuriaţi aprinseră cele mai multe case ale maghiarilor. Din toate părţile se auzeau strigăte asupra vânzătorului (deputatul) Dragoş, precum îl numea poporul. Acelaş fu aflat într-o pivniţă, scos afară şi cu lăncile tăiat în bucăţi. După amiază, către 11 ore, ajunse şi prefectul Acsenţiu Sever cu trupa sa însă mai târziu decât să fi putut lua parte la luptă; totuşi timpuriu destul, pentru ca cu oamenii săi să puie capăt omorului şi focului. Dacă jumătatea de oraş fu conservată, aceasta e în partea cea mai mare meritul lui Sever. Acesta fu capătul celei dintâi loviri cu Hatvani. Numărul insurgenţilor căzuţi împreună cu maghiarii abrudeni ucişi se poate pune cu sigur la două mii şi mai mult. Din contră, pierderea românilor fu prea neînsemnată.”

Hatvani fugise la Brad, apoi la Câmpeni ucigând bărbaţi, femei şi copii români fără număr. Ura moţilor faţă de comandantul maghiar devenise uriaşă. Acesta este surprins cu trupa sa în locul După Piatră, între doi munţi şi atacat sângeros de o armată de femei românce cuprinse de ura răzbunării. Iată ce ne mărturiseşte Avram Iancu în raportul către comandantul austriac: „Din această companie a 6-a numai şase nemţi rămăseseră în viaţă…Toţi câţi se mai aflau înapoia tunurilor, pe drum, deveniră sau împuşcaţi sau străpunşi (de lăncii). Hatvani petrecut de câţiva călăreţi trecu podul de la Bolfu, numai câteva minute înainte de ce femeile buciumanilor ocupaseră acel Bolfu, iar alminterea, el neapărat era fiul morţii. Iar acum acele femei uciseră mai mulţi honvezi fugători, rostogolind asupra-le pietre din culmea Bolfului…Mulţi dintre acei nenorociţi fuseră deculaţi (ucişi) prin pietrele răpezite de către femei, alţii răniţi şi toţi împrăştiaţi. Aşa dezorganizaţi cu totul, ţăranii armaţi împresurându-i, îi uciseră mai pe toţi. Hatvani scăpă şi astădată pe o cărare îngustă. Opt honvezi cercară să scape în satul După Piatră, acolo însă apucându-i două femei tinere şi două fete, îi deculară (masacrase) pe toţi.” Alte femei maghiare, încurcate cu honvezii în retragere, au fost deculate, în total 100 de persoane. Au scăpat de ura româncelor numai unguroaicele cu pruncii la piept.

Ionuţ Ţene, NapocaNews

Publicat in 16 Mar 2011 la ora 21:53 sub categoria Articole. Puteti urmari comentariile prin feed-ul de RSS 2.0. Puteti comenta sau pune o legatura de pe site-ul dvs.