Atac cu sticle incendiare la Casa Memorială Avram Iancu din Târgu Mureș. Poliția încă nu a operat rețineri sau arestări

Patru sticle incendiare au fost aruncate înspre casa lui Avram Iancu din Târgu Mureş, luni dimineaţă. Una dintre ele a aprins podul clădirii, însă pompierii au ajuns la faţa locului repede şi au stins focul înainte de a se extinde. În 15 martie 1990, cu ocazia zilei Maghiarilor de Pretutindeni, etnici maghiari au vandalizat statuile lui Avram Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata, acțiuni care au degenerat în cele mai sângeroase conflicte interetnice din România de la finalul războiului.

În clădire se află Fundaţia Culturală Avram Iancu. Focul a fost pus intenţionat, potrivit ISU. La faţa locului au ajuns un echipaj de Poliţie şi unul format din specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş. „Pompierii au reuşit să stingă flăcările şi, din fericire, nu au fost pagube materiale. O singură grindă care susţine acoperişul a ars, însă nu în totalitate“, a spus Livia Popa, pentru Adevărul.

Poliția Târgu Mureș ignoră incidentul

Poliția din Târgu Mureș nu a operat vreo reținere și nu a operat arestări în cazul incendierii casei memoriale Avram Iancu din Tîrgu Mureș din data de 28 mai. Acest lucru a fost confirmat pentru NapocaNews de către purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Livia Popa. Aceasta a mai declarat că ancheta este în desfășurare.

La data de 28 mai persoane necunoscute au aruncat cu sticle incendiare în casa memorială Avram Iancu din Târgu Mureș, avariind acoperișul clădirii și o parte din interior, fără a provoca însă pagube structurale. Cu toate că poliția a declarat în acel moment că are un cerc de suspecți, cazul este nerezolvat de aproape 2 luni.

Prin comparație, poliția Cluj-Napoca nu a rezolvat nici acum cazul furtului plăcilor de fontă de pe monumentul Cetățuia, pe care erau inscripționate numele luptătorilor ardeleni pentru emancipare. Se pare că plăcile, cântărind câteva sute de kilograme, au fos vândute la fier vechi. În schimb, vopsirea cu spray a  mesajului “Muie UDMR” pe soclul statuii lui Matei Corvin în timpul protestelor antiguvernamentale din această iarnă, a determinat o reacție rapidă din partea polițiștilor clujeni: trei suspecți au fost reținuți și amendați în aceeași seară, iar publicității s-a comunicat că făptașii au fost prinși, când de fapt tinerii fuseseră amendați pentru … participare la miting neautorizat.

NapocaNews

  1. Inca nu sunt comentarii.
(will not be published)
Aboneaza-te la RSS-ul de comentarii
  1. Inca nu sunt legaturi de pe alte site-uri.

SetPageWidth