In creierul Muntilor Apuseni, in fosta comuna Vidra de Sus, vedea lumina zilei in anul 1824 Avram Iancu, acel viteaz si drept barbat pe care poporul l-a numit cu drag “Craiul Muntilor”.
La umbra plopilor saditi, dupa cum crede poporul, chiar de mana lui, micuta casa natala, deasupra careia sta inaltat un acoperis tuguiat ca o caciula, pastreaza intreaga comoara de marturii (documente, fotografii, arme, obiecte de folosinta casnica etc.) legate de zbuciumata viata a lui Avram Iancu. Urmarind pe rabojul anilor firul evenimentelor, il intalnim pe Iancu, rand pe rand, elev la scoala din Campeni, apoi la Abrud si Zlatna, si in cele din urma la Cluj, unde isi termina studiile de drept. Tanarul, despre care marele revolutionar N. Balcescu spunea ca este “neclintit ca granitul muntilor sai”, a imbratisat cu ardoare cauza revolutiei de la 1848, situandu-se in fruntea luptatorilor pentru eliberarea sociala si nationala a romanilor din Transilvania. Insufletit organizator al entuziastelor adunari populare de la Blaj, Avram Iancu devine in zilele revolutiei conducatorul ostilor de tarani si mineri.
Dupa infrangerea revolutiei, ultimii ani ai vietii si-i petrece sub groaznica apasare a durerii, a amarnicei mahniri de a nu fi putut desfinta privilegiile feudale, de a curma nedreptatile sociale.
Ratacind pribeag prin satele de pe Valea Ariesului, in tovarasia nelipsitului sau fluier de paltin, Iancu poposea uneori la casa vreunui mot sa-si cante aleanul. Intr-o dimineata argintata de bruma, pe prispa casei lui Ion Stupina din Baia de Cris, oamenii l-au gasit pe Iancu mort. Era in 10 septembrie 1872.
A trecut de-atunci 100 de ani, dar amintirea lui arde ca o flacara nestinsa. Cei mai buni scriitori si poeti i-au inchinat emotionante pagini de evocare. Poporul, din mijlocul caruia s-a ridicat Avram Iancu, si-a cantat ca nimeni altul eroul drag si neuitat:
“Frunza verde de darmoz,
Om ca Iancu n-a mai fost
De voinic si de frumos
C-a pus iobagia jos!”
NapocaNews – ştiri şi atitudini
Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu”